Bucureşti, 8 aug /Agerpres/ – Overseas Property Professional (OPP),…

… revistă britanică lunară dedicată profesioniştilor pieţei imobiliare şi investiţiilor din străinătate, a întocmit, în numărul său din iulie, o analiză a pieţei imobiliare româneşti.
Helen Dutton, redactor la OPP, a dorit să afle ce oportunităţi apar pentru agenţii imobiliari din România, în condiţiile în care turismul se află în plin stadiu de dezvoltare, după modernizarea infrastructurii şi a industriei.
Adrian Niculescu, manager la Euroest, crede că sectorul imobiliar încă se află într-o “perioadă de preconsolidare, în care există suficient loc pentru ca alţi jucători să intre pe piaţă, la nivel local şi internaţional”. El recomandă achiziţii în asociere cu companiile locale, pentru a putea obţine cea mai bună poziţionare de brand.
“Pentru investitorii străini, este relativ uşor să pornească o afacere în România, întrucât aportul minim de capital este mic, 200 lei, şi nu există reglementări sau limitări impuse agenţilor imobiliari, susţine Cristian Antonescu, managing partner la Imoinvest.
În legătură cu zonele din România pretabile investiţiilor, Adrian Niculescu menţionează că pieţele cele mai importante sunt marile oraşe şi periferiile acestora.
“Pe lângă Bucureşti, cu 1.944.000 locuitori, şi cartierele sale mărginaşe, care deţin 50 la sută din dezvoltările rezidenţiale, Timişoara (312.400 locuitori), Cluj (309.300 locuitori) şi Iaşi (306.600 locuitori) se vor dezvolta mult, ca rezultat al creşterii economice”, spune Niculescu.
Clujul, potrivit acestuia, a devenit un loc atrtactiv după implementarea fabricii Nokia. Craiova (300.000 locuitori) va beneficia de ancora care este fabrica Ford, Braşovul (279.700 locuitori) se află în mijlocul ţării, cu o ofertă turistică generoasă, cu potenţial rezidenţial şi de afaceri, iar Constanţa (303.700 locuitori), oraş la Marea Neagră, este poarta de apă spre lume.
“Cred că Braşov şi Constanţa se vor dezvolta ca arii preferate pentru casele de vacanţă”, mai spune Niculescu.
Ca tip de locuinţe, reprezentantul Euroest estimează creşteri semnificative în cartierele de la marginea oraşelor importante, în condiţiile în care familiile din România descoperă din ce în ce mai mult calitatea vieţii departe de traficul urban. Dezvoltarea infrastructurii, precum şi abilitatea de a pregăti proiecte care au acces la fondurile europene pot concretiza speranţele românilor într-un trai decent. Următoarea creştere semnificativă ar fi în oraşe cu mai puţin de 150.000 locuitori, care prezintă o cerere ridicată pentru apartamente localizate în zone centrale. Niculescu observă deja o “globalizare” a achiziţiilor: “Dintr-un hipermarket, de exemplu, poţi cumpăra produse de folosinţă zilnică, o maşină micuţă de 5.000 de euro şi poţi rezerva un apartament cu 3.000 de euro. Aceste tipuri de proprietăţi au devenit aproape produse de retail”, apreciază consultantul de la Euroest.
Antonescu prezice, în schimb, că va fi cerere mare pentru casele de la periferia oraşelor, unde dezvoltatorii pot cumpăra pământ mai ieftin şi, de aceea, vor vinde case mai ieftin. Cele mai populare locuinţe sunt, însă, apartamentele, studiourile şi apartamentele cu două camere, arată reprezentantul Imoinvest.
Niculescu face referiri şi la cine sunt cumpărătorii.
“România nu este văzută astăzi ca o destinaţie pentru retragere şi nu ar trebui să fie promovată aşa. Grupurile ţintă sunt investitorii, care urmăresc să revândă sau să închirieze proprietăţile, utilizatorii străini şi interni pentru prima casă a lor şi utilizatorii apartamentelor de vacanţă”, susţine Adrian Niculescu. Tot el spune că publicitatea outdoor este bună pentru a creşte gradul de conştientizare sau pentru a anunţa localizarea proiectului, în timp ce materialele tipărite familiarizează potenţialii cumpărători cu proprietăţile. Internetul este, de asemenea, important, pentru că potenţialii clienţi caută ce doresc pe google.
OPP a fost lansată în 2004 de PFI Media Ltd, împreună cu site-ul propriu. Revista nu se adresează celor care vor să cumpere o locuinţă, ci dezvoltatorilor sau agenţilor imobiliari pentru investiţii în afara Marii Britanii, juriştilor din domeniul imobiliare, brokerilor imobiliari sau oricui este interesat să-şi vândă proprietăţile sau să-şi ofere serviciile pe pieţele de proprietăţi din afara graniţelor Marii Britanii.
Publicaţia prezintă ştiri, tendinţe, analize, profile, interviuri, anchete, statistici, recenzii despre noile dezvoltări imobiliare.AGERPRES/(AS,Evelin Ceciu)


Bookmark and Share

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s