Sins of a Solar Empire pentru PC de la Kalypso Entertainment

Apariţiile inovatoare din ultima vreme pe piaţa strategiilor în timp real au fost puţine la număr sau dezamagitoare, astfel încât atunci când canadienii de la Ironclad Games au anunţat primul lor titlu, Sins of a Solar Empire, ca fiind un RT4x, am ridicat o sprânceană interesată. Jocurile 4x (eXplore, eXpand, eXploit and eXterminate) au tendinţa să fie complexe (Master of Orion, Civilization) sau foarte complexe (Space Empires) şi era cel puţin interesant de urmărit implementarea acestui gen în timp real. Sins este o strategie în spaţiu, harta galaxiei fiind 2D (ca posibilităţi de deplasare) şi conţinând planete, asteroizi şi stele … Continue reading Sins of a Solar Empire pentru PC de la Kalypso Entertainment

Prima scadere de pret la locuintele noi

Preturile apartamentelor noi au inregistrat in septembrie prima scadere din “era moderna” a pietei imobiliare, de la un nivel mediu de 1.909 euro/metrul patrat construit, cu TVA inclusa, la un nivel de 1.900 de euro/metrul patrat, potrivit indicelui Bucharest Real Estate Index (BREI), realizat de firma de consultanta imobiliara Colliers International. Scaderea nu este una semnificativa (0,5%), dar contrazice opiniile care sustineau ca preturile apartamentelor noi nu pot scadea din cauza costurilor ridicate cu dezvoltarea. Potrivit BREI, preturile apartamentelor noi stagnau inca din luna mai a acestui an. Cititi intregul articol pe zf.ro. Continue reading Prima scadere de pret la locuintele noi

Top 50 cele mai mari companii din România

Românii îşi petrec o bună parte din viaţă în maşină, la cumpărături sau vorbind la telefon. Petroliştii, dealerii auto, retailerii şi companiile din telecom au atins, în 2007, cifre de afaceri record. În topul primelor 50 de firme în funcţie de realizările financiare pe anul trecut, 15 sunt din domeniul energetic, 11 sunt din retail şi distribuţie, cinci sunt producători sau comercianţi de autovehicule şi tot cinci sunt din poştă şi telecomunicaţii. În primul domeniu, lider detaşat este Petrom, urmat de Rompetrol Rafinare şi Lukoil. În cel de-al doilea, Metro conduce, secondat de Interbrands şi de rivalii de la Selgros. … Continue reading Top 50 cele mai mari companii din România

Noua din zece apartamente cu termen de livrare pana la sfarsitul anului au fost vandute

Circa 89% din apartamentele din Capitala care au ca termen de livrare sfarsitul acestui an au fost deja vandute, arata o analiza ZF pe baza datelor obtinute de la 12 dintre cele mai importante ansambluri. Analiza cuprinde peste 2.500 de locuinte, aproximativ jumatate din totalul apartamentelor care ar urma sa fie livrate in Bucuresti anul acesta, din care saptamana aceasta mai erau disponibile 289 de locuinte, potrivit datelor obtinute de la companiile de consultanta imobiliara si dezvoltatori. Continue reading Noua din zece apartamente cu termen de livrare pana la sfarsitul anului au fost vandute

Gigantii IT pierd anul viitor comenzi de 170 mld. $ din cauza crizei

Intel, Microsoft si celelalte companii din industria IT care au scapat pana acum aproape neatinse de criza financiara ar putea pierde anul viitor venituri din vanzari de pana la 170 de miliarde de dolari (127 mld. euro), scrie presa internationala. Cheltuielile companiilor pentru computere, software si echipamente de comunicatii ar putea varia usor sau chiar scadea cu pana la cinci procente anul viitor pe masura ce blocajul de pe piata creditelor va afecta corporatiile in cautare de finantare, estimeaza Jane Snorek, analist la First American Funds. Acesta ar fi primul declin dupa 2001, anul crizei dot.com, al unei piete care … Continue reading Gigantii IT pierd anul viitor comenzi de 170 mld. $ din cauza crizei

Ziarul Financiar, record de audienta online in ziua cea mai neagra a burselor

Editia online a Ziarului Financiar de miercuri, 8 octombrie 2008, a inregistrat un numar-record de 51.849 vizitatori unici si 263.751 afisari, conform datelor trafic.ro, pe fondul agravarii crizei financiare si a inchiderii Bursei de Valori Bucuresti. ZF.ro a ajuns astfel in top 15 al celor mai citite ziare online din Romania, conform trafic.ro. Restul articolului pe zf.ro. Continue reading Ziarul Financiar, record de audienta online in ziua cea mai neagra a burselor

Toamna a adus proiecte cu 8.500 de locuinte noi in Capitala

Companiile de dezvoltare imobiliara, in special cele din Israel, continua sa inceapa noi proiecte de ansambluri rezidentiale in Capitala, desi ritmul vanzarilor de locuinte a fost scazut in acest an. Astfel, de la inceputul lunii septembrie, au fost anuntate cinci noi ansambluri rezidentiale in Bucuresti, care totalizeaza aproape 8.500 de locuinte, dezvoltatorii mizand pe „trezirea” cererii de locuinte, aflate in prezent in expectativa. Cel mai mare proiect anuntat este al companiei israeliene Dimri International, care a inceput in vara acestui an lucrarile de constructie la primul ansamblu rezidential de pe piata locala – Dimri Ghencea, care prevede constructia a 3.500 … Continue reading Toamna a adus proiecte cu 8.500 de locuinte noi in Capitala

Cinteza, BNR: Clientii nu au niciun motiv sa-si retraga banii din banci

Clientii bancilor nu au niciun motiv sa-si retraga banii din depozite, pierzand dobanda prin astfel de decizii, pentru ca nicio banca din Romania nu are probleme de lichiditate, afirma Nicolae Cinteza, directorul Directiei de Supraveghere din Banca Nationala. El a comentat actuala conjunctura de pe piata in contextul zvonurilor aparute pe piata cum ca ar exista banci care intampina probleme de lichiditate. “In ultimele 4-5 zile, se observa aparitia unei tendinte de retragere a depozitelor din banci, pe fondul zvonurilor ca exista banci care vor cadea ca urmare a unei probleme de lichiditate. Va asigur ca in momentul de fata … Continue reading Cinteza, BNR: Clientii nu au niciun motiv sa-si retraga banii din banci

Investitorii se refugiaza pe piata aurului

Ingrijorati de criza financiara globala, un numar din ce in ce mai mare de investitori aleg sa schimbe lichiditatile in favoarea aurului. Furnizorii de monede sau lingouri de aur sunt pusi in dificultate, neputand onora cererea generala, scrie Der Spiegel. Robert Hartman, CEO al furnizorului german Pro Aurum, afirma ca situatia este destul de grava, avand in vedere cererea crescuta atat din partea clientilor traditionali ai companiei – bancile -, cat si din partea clientilor individuali. Incepand cu momentul prabusirii bancii americane de investitii Lehman Brothers, criza financiara globala s-a accentuat, iar piata aurului a devenit foarte atractiva pentru deponentii … Continue reading Investitorii se refugiaza pe piata aurului

Ce se asteapta pe piata rezidentiala

Se estimeaza ca pretul mediu al apartamentelor vechi se va mai reduce cu circa 5% pana la finele anului; Pretul mediu al apartamentelor noi vor inregistra o crestere spre sfarsitul anului de circa 10-15%; In 2008 se asteapta livrarea a circa 3.500 de apartamente; Volumul tranzactiilor cu locuinte va fi mai mic decat anul trecut, numai in prima parte a acestui an a scazut cu 50%; Se asteapta efectele noului regulament de creditare impus de BNR; Se asteapta, in continuare, cresterea costurilor de constructie, pe seama scumpirii materiei prime cu 17-20%; Cererea la nivelul Capitalei ramane, in continuare, aceeasi, la … Continue reading Ce se asteapta pe piata rezidentiala

La fabrica Nokia din Romania au fost produse in opt luni aproximativ 10 milioane de telefoane

Oficialii producatorului international de telefoane mobile Nokia au anuntat ca la fabrica din Jucu, judetul Cluj au fost realizate in ultimele opt luni aproximativ 10 milioane de aparate. Linia de productie din Romania a fost inaugurata pe 11 februarie, iar de atunci s-au fabricat telefoane intr-un ritm de 17 unitati pe secunda. Directorul fabricii Nokia Romania, John Guerry, a afirmat ca pana in vara anului viitor fabrica va ajunge la capacitatea prevazuta, numarul angajatilor Nokia de la Jucu urmand sa se dubleze, de la 1.600 de persoane, pana la 3.500. Conform directorului fabricii de la Jucu, concernul finlandez face angajari … Continue reading La fabrica Nokia din Romania au fost produse in opt luni aproximativ 10 milioane de telefoane

Anul cu cele mai multe deschideri de centre comerciale in Bucuresti

Un numar de sapte centre comerciale de mari dimensiuni (intre 19.000 si 55.000 de metri patrati inchiriabili) cu o suprafata totala inchiriabila de 275.000 de metri patrati reprezinta stocul actual de spatii in centre comerciale din Bucuresti, urmand ca pana la sfarsitul anului sa fie deschise cel putin inca doua proiecte – Liberty Center si Fashion House Outlet Center – care au programata deschiderea pe 1, respectiv 26 noiembrie. Tot anul acesta ar trebui deschise si mallul Grand Arena si centrul comercial de tip outlet Mega Designer Outlet Center, insa reprezentantii dezvoltatorilor nu au avansat pana in prezent nicio data … Continue reading Anul cu cele mai multe deschideri de centre comerciale in Bucuresti