Preţurile apartamentelor din Capitală au stagnat, în aprilie, la nivelul celor din martie

Preţurile apartamentelor din Capitală s-au menţinut în aprilie la nivelul atins în luna precedentă, când a avut loc cea mai puternică devalorizare a locuinţelor, potrivit unui comunicat remis de compania de consultanţă imobiliară Colliers International.
“Deşi la nivel de sector s-au înregistrat schimbări moderate de preţ, la nivel de Bucureşti, atât pentru segmentul apartamentelor noi, monitorizate prin BREI-N, cât şi pentru cel al apartamentelor vechi, monitorizate prin BREI-V, indicele global se menţine la aproape aceeaşi valoare cu cea a lunii martie”, se arată în comunicat. La nivel de sector, preţurile apartamentelor au oscilat între – 1% si + 7%, faţă de luna anterioară

Cea mai mare scădere a preţurilor în aprilie s-a înregistrat în sectorul 1, unde un metru pătrat a ajuns la 1.582 de euro. Sectorul doi şi sectorul trei au cunoscut fiecare o apreciere a preturilor cu 3%. Astfel, al finalul lunii aprilie un metru pătrat construit în aceste sectoare costa aproximativ 1.044 euro, respectiv 1.091 euro, cu TVA inclus. Preţurile au scăzut uşor cu 1% comparativ cu luna martie, doar în sectoarele patru şi şase, unde un metru pătrat construit, cu TVA inclus, costa în aprilie 1.215 euro, respectiv 936 euro. Comparativ cu nivelul de acum 6 luni, toate sectoarele au suferit scăderi de preţuri , cu marje cuprinse între – 16% şi – 40%.

Reprezentanţii companiei de consultanţă imobiliară consideră că uşoara creştere înregistrată în sectoarele 2 şi 3 ar putea fi un semnal privind o posibilă stabilizare a preţurilor în lunile următoare.

Sursa: NewsIn

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s