Uite cum incetul cu incetul blogul meu s-a transformat intr-o resursa de dezvoltare personala. Si nici nu prea mai este despre mine, decat din cand in cand ci despre ce pot face si chiar fac pentru altii si despre ce putem invata de la cei mai avansati decat noi. Este perfect asa. Ma bucur ca atunci cand scriu in romana sunt englezi sau alte nationalitati care folosesc modulul de traducere pentru a digera continutul iar continutul in engleza este citit cu placere si in Romania. Excelent!
Anul acesta s-a intamplat un eveniment minunat: m-am intalnit cu fostii colegi de liceu, implinindu-se 20 de ani de cand am terminat Lazar-ul. Cu cei din clasa mea m-am mai vazut acum 9 ani cand am organizat o petrecere de pomina la mine acasa si a fost foarte frumos. De data aceasta a participat toata promotia, a fost ceva organizat de-a binelea.
Am facut Lazar-ul (Liceul Gheorghe Lazar) dupa ce am citit celebra carte Cismigiu et Comp si am trait toate aventurile posibile unei vieti de licean post decembrist (detaliile sunt confidentiale).

Intalnirea cu colegii a fost una foarte simpatica si majoritatea arata foarte bine, unii chiar neschimbati, big like. Unii dintre dascali care in liceu erau zbiri, acum nu mai au nici o putere sau nu mai sunt deloc, deh, timpul trece si asta nu poate fi schimbat insa imi amintesc cu placere de cei care chiar si-au facut meseria cu pasiune si care au sadit seminte frumoase in noi. Trebuie sa recunosc ca cel putin in ultimii 10 ani am avut o gramada de hard times insa toate au fost niste stadii de invatare la sfarsitul carora trebuia sa acumulez ceva nou insa acum ma gandesc ca toate au fost de fapt niste lucruri minunate dar pe care nu stiam eu sa le apreciez la adevarata lor valoare. Continue reading “Dupa 20 de ani si 21 de km”
Like this:
Like Loading...